Update: Potrivit IPJ Timiş, un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre Moravița spre localitatea Voiteg, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers.
Trei dintre victime au fost transportate de ambulanțele SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, iar alte victime au fost transportate de echipajele SMURD și o ambulanță SAJ la Spitalul Orășenesc Deta.
În urma impactului, au rezultat 6 victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 72 de ani și pasagera acestuia, o femeie, în vârstă de 64 de ani, precum și celălalt șofer, de 50 de ani și pasagerii din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani și două tinere de 19 ani.
Stire initiala: Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul Centrului Infotrafic, a anunțat că a avut loc un accident rutier în localitatea Deta, județul Timiș, pe drumul național DN 59, implicând două autoturisme.
Conform informațiilor furnizate, impactul a condus la șase victime, care se află în prezent sub evaluare medicală.
Circulația rutieră este blocată în ambele direcții, iar volumul traficului este în creștere.
(Sursa: Mediafax)