„Accident rutier produs în jurul orei 18:55, între localitățile Mânăstire și Birda.
În accident a fost implicat un autoturism ieșit în afara părții carosabile, în care se aflau 3 persoane. Conducătorul auto a reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție, celelalte 2 victime (sex feminin) au fost extrase de către pompieri, fiind blocate (nu încarcerate).
Cele 3 persoane au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD”, conform ISU TIMIȘ.
Update 1 25.05.2026 :Una dintre victime a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Update 2 25.05.2026 : Conform uneia dintre victime erau 2 persoane de sex masculin și 1 de sex feminin.



