Tragedie într-o familie din Suceava. Bebelușul de o lună şi jumătate, internat la terapie intensivă după ce a fost botezat, a murit în noaptea de duminică spre luni.
Copilul a fost adus la spital, în stare gravă, şi a fost conectat la aparate. Medicii legişti urmeza să stabilească exact cauza morţii, iar procurorii au dechis un dosar pentru ucidere din culpă.
Copilul a început să dea semne că se simte rău imediat după ce a fost scos din cristelniță. Alarmați, părinții au sunat la 112.
Tatăl bebeluşului: „Am observat că ceva e în neregulă şi imediat a început să îi curgă sânge pe nas la copil. L-am pus cu faţa în jos, dar nu şi-a revenit. Într-adevăr, îi bătea inima, dar un puls foarte scăzut”.
Din nenorocire, copilul a decedat la spital.
Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al SJU Suceava: „Copilul a fost adus în stop cardiorespirator, resuscitat de echipajul SMURD. S-a întâmplat în timpul botezului și a fost adus la spital de echipajul SMURD, însă din păcate în această dimineață, la 6:00, a decedat din cauza leziunilor datorate privării de oxigen”.
Reporter: „Cei care au ajuns la fața locului au aspirat lichid din plămânii copilului?”
Dan Teodorovici: „Da, au aspirat, dar nu știu ce cantitate”.
Sursa : stirileprotv.ro