Când vom puteam merge, în sfârşit, în vacanţă.

tm27fzr
By tm27fzr
3 Min Citire

Prima zi de vară ne-ar putea găsi la terase, iar pe 15 iunie s-ar putea deschide, oficial, sezonul estival. Cu o singură condiție: îmbolnăvirile de covid să rămână în același grafic ca acum.

Sunt concluziile la care au ajuns luni patronatele din turism la întâlnirea cu premierul Orban.

Joi se așteaptă să fie stabilite oficial și măsurile de siguranță de care este nevoie, având în vedere numărul mare de turiști care s-au avântat spre mare sau spre munte weekendul trecut. Doar în Vama Veche, au ajuns, în excursie, peste 2.000 de pescari.

În discuțiile de luni dintre premierul Orban și cei din industria turismului s-au propus mai multe date: s-ar putea deschide pe 1 iunie terasele, pe 15 iunie parțial, în interior, restaurantele, iar pe 1 iulie, la capacitate maximă.

Cum vor fi organizate plajele

Cum sezonul estival s-ar putea deschide oficial pe 15 iunie, s-a vorbit și despre organizarea plajelor. La nivel de recomandare, doar o familie va sta sub aceeași umbrelă, iar distanță între sezlongurile turiștilor care nu sunt rude ar trebui să fie de un metru și jumătate.

Și distanță dintre umbrelele deschise ar trebui să fie de 1,5 metri. Șezlongurile și saltele trebuie dezinfectate între clienți. Iar o altă măsură se referă la circuite diferite pe plajă – unul pentru intrare, altul pentru ieșire.

Cei din industria turismului au propus ca în restaurant, la o masă, să stea cel mult 4 adulți cu copii. Mesele să fie distanțate, adică între spătarele scaunelor distanța să fie mai mare de 2 metri.

La restaurant, personalul hotelului va purta permanent mască de protecție și își va spală și dezinfecta frecvent mâinile.
Pentru cei care servesc la masă, și mănușile sunt obligatorii. Deocamdată, în hoteluri este permisă doar servirea în cameră. Deja, weekendul trecut, în Delta Dunării s-a folosit acest sistem.

Tot ca recomandare, turiștilor li se va lua temperatura încă de la intrarea în hotel.

Reguli posibile pentru cabanele de la munte

Sunt reguli și pentru cabanele de la munte. Turistul vine cu așternuturile de acasă.

Un turist suspectat că a contractat virusul va fi izolat temporar, într-o cameră, singur, până la intervenția autorităților locale sanitare. Cât rămâne la hotel, el nu va primi vizite, iar celelalte persoane care îl însoțesc vor fi și ele mutate într-o camera diferită.

Sursa : PROTV

Distribuie acest articol