„În mod normal, nu poate cineva să-ţi prepare băutura energizantă fără ca tu să ştii, e logic. E greu, dar într-o echipă trebuie să ai încredere. E posibilă şi contaminarea, prin atingerea unui produs… poate fi prin orice mijloace. De exemplu, când am fost în 2017 sau 2018 în Argentina, acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping. Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere“, a spus Răzvan Itu.
Acesta s-a arătat optimist, totuși, că „Simo“ va depăși cu bine acest moment, deși o eventuală suspendare poate ajunge până la 4 ani!
„Şansele Simonei sunt foarte mari pentru că e o persoană onestă şi deschisă. Eu cred în ea că îşi poate dovedi nevinovăţia. Suspendarea poate să nu însemne finalul carierei, depinde ce se dispune, pe ce perioadă. Noi suntem în spatele ei. Federaţia a fost notificată de Comisia antidoping despre situaţia ei“, a adăugat Răzvan Itu.