Cel mai agresiv val de viroze la copii

Bude Florin-Alexandru
2 Min Citire
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Mihai Craiu – medic pediatru: În momentul ăsta, toți cei pe care îi avem ventilați mecanic au 2-3 luni. E plin sus. Nu mai avem unde să îi punem. Am făcut locuri că am externat spunându-le părinților „știți, nu e chiar atât de grav..” Unii au acceptat. În principiu, ar putea să se repete scenariul Covid, când nu erau locuri în București și duceam la Râmnicu Vâlcea sau nu știu pe unde. Problema e să nu vină toți dintr-o dată pentru că va fi depășit sistemul de transport, nu pot fi duși cu taxi. 90 km nu poți să ții respirația. Și la Institutul de boli infecțioase Matei Balș, medicii abia mai găsesc un loc în saloane.

Ionica este una dintre mamele care a avut nevoie de internare pentru copilul ei. Ionica – mama unui pacient: Erau destul de mulți copii, da.

Am înțeles că la Grigore Alexandrescu erau foarte mulți copii acolo și am evitat și am venit aici. Cristina Neaga – medic infecționist: Evoluția spre agravare e mai des întâlnită față de acum trei ani. Este plin, de multe ori trebuie să așteptăm până se fac externările de prânz ca să urce ceilalți. Sunt spitale în țară unde situația este și mai gravă, pentru că nici măcar nu sunt medici pediatri. La Spitalului Județean Tulcea, secția de pediatrie a fost închisă la un moment dat, iar acum funcționează cu numai 2 medici.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *