„Așa se spune în popor” – o replică pe care o auzim frecvent atunci când încercăm să atragem atenția asupra unei greșeli gramaticale. Deși limba română este cea pe care o folosim zilnic, uneori ne pune în situații complicate și poate deveni dificil să respectăm toate regulile gramaticale.
Ar fi de dorit să ne corectăm singuri atunci când observăm că greșim, dar și să îi sprijinim pe cei din jur să se exprime corect. Corectarea greșelilor nu ar trebui percepută ca o critică, ci mai degrabă ca un gest de ajutor, menit să contribuie la o comunicare mai clară și mai elegantă.
Fie că este vorba despre acorduri greșite, confuzii între cuvinte similare sau formulări neglijente, fiecare dintre noi are ocazia să învețe și să se îmbunătățească. Cu puțină atenție și deschidere, putem depăși aceste dificultăți și contribui la păstrarea frumuseții limbii române.
Care sunt cele mai frecvente greșeli gramaticale :
Voiam sau vroiam ?
Forma corectă este voiam, iar vroiam reprezintă o formă incorectă, de tip hibrid. De ce? Pentru că în limba română există două verbe principale care exprimă dorința sau voința: a vrea și a voi. Acestea sunt cunoscute în gramatică sub denumirea de verbe volitive.
Când vorbim despre imperfectul verbului a vrea, forma corectă este vream. Cu toate acestea, acest cuvânt nu este foarte frecvent utilizat în limbajul cotidian din româna actuală, ceea ce poate contribui la apariția greșelilor. Pe de altă parte, imperfectul verbului a voi este voiam, care rămâne forma corectă și cea recomandată.
Confuzia apare atunci când cele două verbe sunt combinate, rezultând forma incorectă vroiam, care nu există în normele gramaticale ale limbii române. Prin urmare, este important să reținem că atunci când vrem să exprimăm dorința în mod corect, utilizăm voiam.
Să aibă sau să aibe ?
Forma să aibă este o conjugare corectă la modul conjunctiv. Acest mod verbal exprimă, de obicei, dorințe, posibilități sau acțiuni ipotetice, iar regula formării sale se aplică în mod similar altor verbe din limba română.
De exemplu, dacă luăm verbul a merge, observăm că la conjunctiv forma corectă este să meargă, terminându-se cu litera -e. În mod similar, de la a duce, obținem conjunctivul să ducă, păstrând aceeași structură de conjugare.
În cazul verbului a avea, se aplică aceeași regulă: conjunctivul său se formează corect cu finalul -e, rezultând forma să aibă. Această construcție respectă regulile gramaticale și nu trebuie confundată sau înlocuită cu alte forme greșite.
Succese sau succesuri ?
Fiecare român își dorește să obțină succes – aceasta este varianta corectă. Când vorbim despre dorința de a atinge un anumit obiectiv sau de a avea realizări remarcabile, formularea corectă presupune utilizarea formei „să aibă”.
Astfel, expresia „să aibă succes” este completă și gramatical corectă, având sensul că o persoană își dorește să aibă realizări notabile în viața sa. Folosirea acestei formulări este esențială pentru o exprimare precisă și adecvată în limba română.
Mi-ar place sau mi-ar plăcea ?
„Mi-ar plăcea, fără îndoială.” Aceasta este forma corectă, iar explicația se bazează pe modul în care se formează condiționalul-optativ în limba română. În acest caz, forma este derivată din infinitivul verbului, adăugând sufixul „-ar” pentru a exprima o dorință sau o posibilitate.
De exemplu, la verbul „a citi”, condiționalul-optativ devine „ar citi”; la „a mânca”, obținem „ar mânca”; iar în cazul verbului „a plăcea”, forma corectă este „ar plăcea”. Aceste forme arată o acțiune ipotetică sau o dorință, fiind folosite pentru a exprima o preferință sau un gând care nu este sigur, dar este posibil.
Astfel, structura „mi-ar plăcea” urmează aceleași reguli gramaticale, fiind corectă și adecvată pentru exprimarea unui dorințe sau a unei intenții.
Serviciu sau servici ?
„Serviciu” este forma corectă a cuvântului, indiferent de contextul în care este folosit. Fie că ne referim la „femeie de serviciu” sau la „aparat de serviciu”, termenul rămâne același și nu se schimbă în funcție de sensul în care este utilizat.
De asemenea, un alt cuvânt adesea folosit greșit este „repercursiune”. Forma corectă este „repercusiune”, fără litera „r” suplimentară. Aceasta este o greșeală frecventă, dar este important să reținem că varianta corectă nu include acel „r” în plus.
Așadar, pentru o exprimare corectă, trebuie să folosim „serviciu” în toate formele sale și să evităm greșelile legate de „repercusiune”
Când folosim decât/doar ?
Atunci când privești viața printr-o lentilă optimistă, afirmarea este corectă. Este esențial să reținem că, în limba română, se utilizează „decât” pentru a introduce o comparație sau un complement circumstanțial care exprimă excepția. De exemplu, atunci când verbul apare la forma negativă, „decât” devine un element cheie pentru a clarifica sensul propoziției.
Astfel, putem spune „n-am citit decât romane” sau „am citit doar romane”, ambele formulări fiind corecte. Diferența constă în faptul că „decât” este folosit într-un context negativ, iar „doar” este sinonim, dar poate fi utilizat și în propoziții afirmative. În orice caz, trebuie să fim atenți la contextul în care alegem să folosim fiecare dintre aceste cuvinte, pentru a ne exprima corect.
Care și pe care :
Trăim într-o țară în care mulți dintre noi doresc să vorbească și să scrie corect. În acest sens, atunci când folosim pronumele relativ „care” în limba română, este important să ținem cont de contextul în care îl utilizăm. De exemplu, atunci când avem un pronume relativ în acuzativ, precedat de prepoziția „pe”, folosim forma „pe care”. Astfel, vom spune „cărțile pe care le-am citit”, unde „pe” este prepoziția și „care” este pronumele relativ, referindu-se la obiectul acțiunii.
Pe de altă parte, dacă întrebăm „Pe cine?” pentru a afla obiectul acțiunii, vom utiliza „pe care” pentru a introduce complementul. De exemplu, în propoziția „Omu care a venit este Ion”, întrebarea „Cine a venit?” ne spune că trebuie să folosim „care”, deoarece nu există prepoziția „pe” în frază. Astfel, regulile gramaticale ne ajută să facem distincția între cazurile în care folosim „care” și „pe care”, în funcție de structura propoziției.
Prin urmare, dacă putem întreba „Cine?” atunci vom folosi doar „care”, iar dacă întrebarea este „Pe cine?”, utilizăm forma „pe care”. Este esențial să înțelegem aceste nuanțe pentru a comunica corect în limba română.
Datorită/din cauza :
Expresia „pe datorită” este folosită în limba română pentru a indica o cauză pozitivă, o fapta sau o circumstanță benefică care a dus la un anumit rezultat. Este un mod de a arăta apreciere sau recunoștință pentru cineva sau ceva care a avut o influență favorabilă asupra unui eveniment.
De exemplu, putem spune: „Datorită părinților mei am reușit să câștig premiul”, ceea ce înseamnă că ajutorul sau sprijinul părinților a fost esențial pentru succesul obținut. Acest „datorită” semnifică un aport pozitiv, o cauză bună care a dus la un rezultat favorabil.
În schimb, atunci când dorim să exprimăm o cauză negativă, folosită în contextul unui eveniment nedorit, recurgem la expresia „din cauza”. De exemplu: „Din cauza neatenției, nu am reușit să câștig” sugerează că lipsa de atenție a avut o influență negativă asupra rezultatului. Astfel, „datorită” și „din cauza” se folosesc pentru a diferenția cauzele pozitive de cele negative într-o propoziție.
Copii. Cu câți „i” scriem ?
Nu este necesar să ne concentrăm asupra numărului de copii pe care îl avem pentru a înțelege câte „i” trebuie să folosim într-un cuvânt. Exemplul „Copiii învață limba română” ne ajută să înțelegem cum se formează aceste „i”-uri. În acest caz, avem trei elemente care contribuie la formarea cuvântului „copiii”.
Primul „i” provine din radacina cuvântului „copil”, fiind parte din forma de bază a substantivului. Al doilea „i” este desinența de plural, care indică faptul că ne referim la mai mulți copii. În sfârșit, al treilea „i” reprezintă articolul hotărât „-ii”, care se adaugă la sfârșitul cuvântului pentru a specifica un grup anume de copii. Astfel, în cuvântul „copiii”, fiecare „i” își are rolul său specific, contribuind la înțelesul corect al propoziției.
Este important să înțelegem că „i”-urile nu sunt folosite la întâmplare, ci sunt rezultatul unor reguli gramaticale care se aplică în funcție de context. De exemplu, în propoziția „Copiii învață limba română”, fiecare „i” are un rol precis, astfel încât sensul propoziției să fie clar și corect.
