Purtarea măștii de protecție va deveni obligatorie în locurile publice aglomerate, după 15 mai. Însă cei care poartă ochelari se plâng adesea că din cauza măștii, aceștia se aburesc. Aerul cald expirat prin nas și gură se condensează la contactul cu lentilele mai reci ale ochelarilor. Sunt însă câteva „trucuri” care le pot face viața mai ușoară celor care poartă ochelari.
Întâi de toate, verificați dacă aburirea ochelarilor nu este cumva rezultatul unei măști care nu a fost ajustată cum trebuie. Dacă este un pic prea mare, distanța dintre piele și mască lasă aerul cald să treacă. Presați cu degetele masca deasupra nasului pentru a fi mai bine lipită, asta dacă e o mască chirurgicală, care are bandeletă metalică, sau pur si simplu strângeți-o mai bine, dacă este o mască făcută manual.
Există și substanțe antiaburire pentru ochelari, sub formă de spray sau geluri, care se aplică direct pe lentile și se usucă aproape instantaneu. Sunt folosite în special de sportivii care poartă ochelari în competiții.
Dacă nu le găsiți în comerț, există un alt truc: folosirea unui săpun lichid delicat. Pur și simplu aplicam un strat subțire în formă de cruce sau X pe lentilă, ștergem cu o cârpă din microfibră sau bumbac și apoi clătim.