Dacian Cioloș: ”Cresc pensiile, cresc salariile, cresc investiţiile. Atunci, unde e austeritatea?”

tm27fzr
By tm27fzr
2 Min Citire

“S-a decis deja o creştere a pensiilor care se aplică din 2021, deci pensia în 2021 va fi mare decât pensia în 2020. Salariul de bază, la fel, e decis deja că va creşte. Nu se taie nimic, totul creşte, totul va fi mai mare decât anul trecut. Avem investiţii mai mari decât au fost proiectate anul trecut. Şi atunci cum putem vorbi de un buget de austeritate, când… cu toate că scade deficitul, pentru că faţă de cam 100 de miliarde, cât a fost deficitul în 2020, în 2021 obiectivul e să scadă cu 20 de miliarde. Asta ca să rămânem credibili, din punct de vedere al bugetului, inclusiv pe pieţele internaţionale, dacă vom mai avea nevoie de sprijin de acolo”, a spus Cioloş, la Prima TV.

“Cresc pensiile, cresc salariile, cresc investiţiile care vor crea locuri de muncă. Atunci unde e austeritatea? A, că nu mai venim cu măsuri populiste, să decidem creşteri cu zeci de procente, care ştim că nu pot fi finanţate, pentru că obiectivul acum e ca oamenii care au un loc de muncă să nu şi-l piardă din cauza pandemiei, cei care au rămas fără loc de muncă să poată să îşi găsească un loc de muncă imediat ce se relansează activitatea, să vedem că IMM-uri, companii au bani ca să poată să producă în ţara asta – pentru că atunci când produci, atunci ai de unde să şi împarţi bani. Acesta e obiectivul Guvernului – să relanseze economia fără să afecteze categoriile socio-profesionale care au nevoie de resurse”, a mai declarat el.

Distribuie acest articol