Educația prinde viață la Târgul Liceelor: Liceul și Universitatea Ioan Slavici din Timișoara – punți către viitorul tinerilor

Bude Florin-Alexandru
2 Min Citire

Astăzi, în cadrul Târgului Liceelor, Liceul Ioan Slavici și Universitatea Ioan Slavici din Timișoara și-au unit forțele pentru a prezenta o ofertă educațională modernă, adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii și nevoilor elevilor care își croiesc drumul în viață.

Standul Liceului Ioan Slavici a fost unul dintre cele mai dinamice ale evenimentului, elevii și profesorii implicați demonstrând prin activități interactive și prezentări creative că educația poate fi aplicată, atractivă și profund motivantă. Cu mult entuziasm și dedicare, aceștia au prezentat vizitatorilor programele educaționale din domeniile economic și comerț, disponibile atât la forma de învățământ de zi, cât și la seral.

Elevii Liceului Ioan Slavici beneficiază de o serie de avantaje menite să-i sprijine în dezvoltarea lor profesională și personală: burse, stagii de practică, participarea în proiecte educaționale, cercuri tematice și activități extracurriculare. Toate acestea contribuie la formarea unor tineri bine pregătiți pentru a păși cu încredere în câmpul muncii sau pentru a-și continua studiile la Universitatea Ioan Slavici.

Universitatea, partener natural al liceului, oferă continuitate educațională și oportunități de specializare în domenii relevante, contribuind activ la dezvoltarea profesională a absolvenților.

Mesajul transmis astăzi de către echipa Slavici a fost clar: la #Slavici, educația înseamnă curiozitate, colaborare și reușită. Sub devizele #teprovocamsafiicurios și #reusimimpreuna, instituțiile din rețeaua Slavici își asumă misiunea de a ghida tinerii spre un viitor solid, clădit prin educație de calitate și experiențe autentice de învățare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *