Folclor, muzică și tradiții – spectacol total la „Lada cu Zestre” în Deta

Bude Florin-Alexandru
2 Min Citire

Tradițiile și valorile culturale ale Banatului sunt sărbătorite cu fast în cadrul festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, organizat sâmbătă, 12 aprilie, în orașul Deta. Evenimentul este coordonat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și Primăria Orașului Deta.

Festivalul debutează la ora 12:00 cu secțiunea EXPOZIȚII COLECȚII, ce are loc în sala multifuncțională din parcul orașului. În continuare, la Centrul Cultural Deta, publicul este invitat să se bucure de un spectacol folcloric complex, ce include secțiuni de coregrafie, muzică, poezie dialectală și teatru popular.

Evenimentul reunește participanți din întreaga zonă, începând cu Comuna Ghilad, care urcă pe scenă la ora 13:00, urmată de un moment artistic de excepție susținut de Ansamblul profesionist Banatul, alături de interpreții Carmen Popovici Dumbravă, Luminița Safta și Alexandru Brundean, începând cu ora 15:30. Spectacolul este dirijat de Sebastian Roșca, cu momente coregrafice semnate de Floare și Grigore Munteanu. Ziua se încheie cu evoluția reprezentanților orașului Deta, programată pentru ora 16:15.

Organizatorii lansează o invitație deschisă tuturor iubitorilor de folclor și tradiții:
„Vă invităm cu mult drag, în număr cât mai mare, ca împreună să ne fălim de Lada cu Zestre a orașului nostru, moștenită din străbuni, și să ne bucurăm de tezaurul folcloric pe care ni-l dăruiește Banatul cu frumusețile sale!”

„Lada cu Zestre” este mai mult decât un festival – este o punte între generații și o celebrare a identității bănățene autentice.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *