Deputatul AUR și finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a anunțat că va începe oficial strângerea de semnături pentru a-și depune candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. Într-o declarație recentă, acesta a precizat că începând de luni va demara procesul de colectare a semnăturilor necesare pentru a intra în cursa electorală.
În ceea ce privește apartenența sa la partid, liderul AUR, George Simion, i-a transmis că nu este obligat să renunțe la calitatea de membru al formațiunii politice. Totuși, Simion a adăugat că va încerca să îl convingă pe Becali să renunțe la candidatura pentru funcția supremă în stat, conform informațiilor publicate de HotNews.
Referindu-se la o posibilă excludere din AUR, Gigi Becali a declarat că nu ar avea resentimente față de George Simion dacă s-ar lua o astfel de decizie, însă nu vede un motiv real pentru care acest lucru ar trebui să se întâmple. El a subliniat că este dispus să își dea demisia din partid dacă i se va cere acest lucru.
„L-am întrebat pe George Simion dacă vrea să îmi dau demisia. Dacă îmi cere asta, o fac fără probleme. Însă nimeni nu mă poate exclude din partid, pentru că Becali pleacă doar atunci când vrea el. Dacă e nevoie, îmi dau demisia, care e problema? Dar George mi-a spus că nu este cazul, că suntem prieteni și că politica vine pe locul doi”, a declarat Becali într-un interviu acordat HotNews.ro.
Omul de afaceri Gigi Becali a declarat că nu consideră că va întâmpina dificultăți în strângerea semnăturilor necesare pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale. Acesta a explicat că va amplasa mai multe corturi personalizate cu imaginea sa, unde susținătorii vor putea semna pentru susținerea candidaturii.
„Voi pune câteva corturi, voi plăti oameni să strângă semnăturile. De ce să merg eu prin țară? Oamenii mă cunosc, văd poza lui Becali pe corturi și vor veni singuri să semneze”, a declarat el, subliniind că se bazează pe popularitatea sa pentru a obține rapid sprijinul necesar.
Becali a mai precizat că intenționează să participe la dezbaterile electorale, însă a menționat că nu va accepta să dezbată alături de femei. „Mă duc la dezbateri cu toată lumea, dar nu cu femei. Nu vreau. Eu nu am treabă cu femeile în politică, înțelegi? Ce, mă concurez eu cu femei? Eu sunt Becali, concurez doar cu bărbați. Femeile să se întreacă între ele, bărbații cu bărbații, așa cum face Trump în America”, a afirmat el.
Liderul AUR, George Simion, a intervenit pe acest subiect și a declarat că va încerca să îl convingă pe Becali să renunțe la candidatură. „O să încerc să îl fac să nu își depună candidatura, pentru că, indiferent de cum va arăta buletinul de vot, acest lucru înseamnă fragmentare și lipsă de unitate. Nu avem cum să îl excludem, pentru că nea Gigi acționează pe cont propriu, face doar ce își dorește. Nu reprezintă AUR, el este Becali. Din câte știu, nici măcar nu are o adeziune semnată la partid”, a explicat Simion.
Gigi Becali a confirmat că intră în cursa pentru funcția de președinte al României cu un scop precis: să împiedice o eventuală candidatură a fostului politician pro-rus, Călin Georgescu.
Sursa : Antena3.ro