In urma unui accident grav, am ramas la pat. Ajuta-ma!

tm27fzr
4 Min Citire

Link donatie: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/paula-cimpoies/

”Numele meu este Paula Cimpoies, am 33 de ani și sunt Doctor în Planificare Teritorială, am studiat în România și în Germania, cunosc două limbi la perfecție, engleză și germană și sunt profesor de meserie. Toată adolesența am muncit pe brânci, practic nu am avut o copilărie în adevăratul sens al cuvântului, și pe când să devin un adult de nădejde și un om capabil în societate, am suferit un accident de mașină. Un accident ce mi-a stopat cursul vieții!

Mai exact în luna martie, anul curent, am fost pasager într-o mașină implicată într-un accident rutier. De atunci, firul vieții mele pare că s-a oprit. Toată viața mea s-a dat peste cap iar de dimineață până seara, sufăr un chin de neimaginat! După accident am rămas cu două hernii de disc și o fisură, și mi-a fost dislocat o parte din bazin. Imediat după, a trebuit să mă mut cu părinții mei deoarece eram ca și o legumă la pat, în dureri insuportabile. Am stat la pat în toată perioada pandemiei, atunci când nu era voie să ne internăm decât în cazuri de mare urgență.

După luni de chin și suferință, după tratamente și recuperări, corpul meu se încăpățânează să nu se vindece. Pentru a mă deplasa, practic îmi trag piciorul după mine, scrâșnind din dinți de durere. Am investit toate economiile în tratamente peste tratamente, recuperări și drumuri spitalicești. Am ajuns să nu mă mai descurc financiar și incapabilă să îmi continui recuperarea. Costurile se ridică la sume mari. Cu greu am reușit, chiar și până acum, să urmez toate recomandările medicilor.

De acum, urmează să fac hipertermie, chipraxie, elongatii și hiperbară. Pe lângă costul terapiilor, trebuie să țin cont de drumuri (doar un drum mă costă 100 de lei) și ocazional, costul pentru cazare. Costuri deja cu mult peste puterea mea financiară și a familiei mele, dar dacă le întrerup, există riscul ca afecțiunile să se accentueze, punându-mi viața în pericol.

Deși îmi este greu să fac acest apel și nu credeam vreodată că o să fiu în situația în care să nu mai fiu capabilă să mă descurc pe cont propriu, să fiu la mila celor din jur…am ajuns efectiv să nu am încotro. Dar necazul vine și peste omul bun și peste cel rău, și peste cel bogat și peste cel sărac. Azi am ajuns eu în situația în care nu mai am practic la cine să apelez, am rupt legătura cu realitatea din jur și din omul activ de altădată, am ajuns un om trist. Deoarece, mâine, poate nu o să mai fiu în stare să îmi plătesc tratamentul și recuperarea și chinul meu și agonia în care trăiesc se vor prelungi.

Te rog, ajută-mă să îmi plătesc tratamentul, ajută-mă să ajung la recuperări. Îmi doresc să fiu din nou omul activ de altădată, să cânt, să dansez…să mă bucur de viață!”

Link donatie https://www.sperantapentruromania.ro/cause/paula-cimpoies/

Distribuie acest articol