Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg, localități din Timiș beneficiare ale fondurilor europene atrase de Aquatim :
Aquatim a finalizat un nou contract de lucrări din cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, etapa a II-a, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul, intitulat „Execuție rețele de apă și canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg”, a avut o valoare finală de peste 33,4 milioane de lei, fără TVA, și a adus îmbunătățiri semnificative sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele patru localități timișene.
Ce lucrări s-au realizat în fiecare localitate :
La Ciacova, rețeaua de apă a fost extinsă pe opt străzi, cu peste trei kilometri de conducte noi, iar rețeaua de canalizare a crescut cu peste un kilometru, pe trei străzi. Totodată, au fost construite două stații de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare de circa 30 de metri.
Lieblingul a beneficiat de extinderea rețelei de apă pe două străzi, cu peste 800 de metri de conducte noi, asigurând accesul la apă potabilă pentru mai mulți locuitori ai comunei.
La Voiteg a fost realizată o gospodărie de apă completă, care include un rezervor, o stație de clorinare și una de pompare, alături de un cămin de monitorizare. Conductele de transport al apei potabile însumează peste 12 kilometri, la care se adaugă o rețea de distribuție de aproximativ 400 de metri.
Cea mai amplă intervenție a vizat Jebel, unde rețeaua de canalizare a fost extinsă pe 45 de străzi, cu peste 24 de kilometri de conducte noi. Au mai fost construite opt stații de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare de peste cinci kilometri.
Un proiect de anvergură pentru județul Timiș :
Lucrările fac parte dintr-un proiect regional de mare amploare, cu o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Restul finanțării provine de la bugetul de stat (40,4 milioane de euro), de la bugetele locale (4,3 milioane de euro) și din contribuția proprie a Aquatim (14,4 milioane de euro).
Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în alte 81 de localități din județul Timiș. Finanțarea a fost asigurată prin Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 (Etapa I), respectiv prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027 (Etapa a II-a).
Sursa articol : https://aquastiri.ro/2026/06/04/patru-localitati-din-judet-beneficiare-ale-fondurilor-europene-atrase-de-aquatim-2/



