Federația Rusă a reacționat rapid exprimându-și susținerea pentru George Simion, însă deocamdată acest sprijin a fost exprimat indirect, prin intermediul lui Aleksandr Dughin, considerat arhitectul ideologic al regimului Putin. Cunoscut pentru pozițiile sale radicale și pentru retorica alarmistă prin care amenință constant ordinea globală, Dughin îl portretizează pe liderul român într-o lumină aproape profetică.
Într-un mesaj scurt, dar încărcat de simbolism și exagerări, publicat luni pe rețeaua X (fostul Twitter), Dughin își exprimă susținerea față de Simion, atribuindu-i trăsături supranaturale și prezentându-l ca pe un erou național sau chiar un salvator în lupta împotriva a ceea ce el numește „forțele globaliste”. Ideologul rus, aflat în spatele multora dintre acțiunile expansioniste ale Kremlinului, îl descrie pe liderul AUR drept un adversar al unui presupus „Antihrist mondial”.
„Simion a triumfat în România. Globaliștii fie îl vor elimina fizic, fie vor invalida scrutinul. Nu mai este o confruntare politică. Este o luptă între bine și rău, între oameni și Antihrist”, a afirmat Dughin în postarea sa.
Afirmațiile sale reflectă stilul clasic al propagandei ruse, bazată pe manipularea adevărului și distorsionarea faptelor. În realitate, George Simion nu a câștigat alegerile generale din România, ci a obținut un scor bun în prima rundă a acestora. Oricine are o minimă considerație pentru faptele reale și pentru cetățenii români ar recunoaște că postarea lui Dughin este o mistificare voită.
Mai mult decât atât, Aleksandr Dughin reușește, prin construcția confuză a frazei, să sugereze — voit sau din neglijență — că George „Simeon” ar fi chiar întruchiparea Antihristului, aflat în confruntare directă cu „oamenii”, adică cu românii. O eroare de exprimare care, deși involuntară, este revelatoare și ironic grăitoare, venind din partea unui personaj care susține cu convingere că liderul AUR va fi eliminat fizic, dacă „forțele globaliste” nu invalidează între timp rezultatele votului.
Într-o schimbare bruscă de retorică, Dughin pare să transfere acum sprijinul simbolic al regimului de la Kremlin de pe Călin Georgescu pe George Simion. Dacă în decembrie 2024, același ideolog rus lăsa de înțeles că România ar trebui să se supună intereselor Moscovei pentru a evita represalii, menționând că „figuri ca Georgescu înțeleg bine aceste realități”, acum pare că Simion i-a luat locul în acest rol de „om al Rusiei”.
Remarcabil este faptul că Dughin își exprimă susținerea față de George Simion într-un mod mult mai teatral și încărcat de exaltare decât în cazul lui Georgescu, ale cărui merite erau evocate într-un ton mai reținut și vag protocolar. În cazul lui Simion, discursul devine aproape apocaliptic, plin de simboluri mistice și de invocări ale unor conflicte existențiale între bine și rău.
Pe fondul acestor declarații, devine tot mai evidentă alinierea unora dintre ideile promovate de George Simion cu linia narativă a propagandei de la Moscova. Una dintre temele centrale ale discursului său electoral este convingerea că România nu ar trebui să perceapă Rusia drept o primejdie, reiterând astfel fidel poziția oficială a Kremlinului în raport cu statele din Europa de Est.
Sursa : Stirileprotv.ro