TIMIȘOARA. Primăria Timișoara a ajuns la o înțelegere cu proprietarul fostului spital privat President pentru relocarea Maternității Odobescu. Primarul Dominic Fritz a anunțat că se află în fața încheierii unui acord de principiu prin care municipalitatea va închiria unitatea medicală pentru următorii trei ani, oferind astfel o soluție temporară pentru maternitatea Spitalului Municipal Timișoara, închisă de peste două luni după prăbușirea unui tavan.
Capacitatea noului spațiu din clădirea President, situată în cartierul Blașcovici, este de doar 60 de paturi, comparativ cu cele 160 de la Maternitatea Odobescu. Cu toate acestea, imobilul dispune de patru săli de operație dotate cu aparatură medicală modernă și de saloane pregătite pentru a primi pacienți imediat după relocare.
Pentru această situație, primarul Dominic Fritz a reiterat necesitatea unui sprijin financiar din partea Guvernului pentru construirea unui nou Spital Municipal de aproximativ 400 de locuri, proiect dezvoltat în colaborare cu Banca Mondială.
„După câteva săptămâni intense de negocieri pentru mai multe potențiale locații, ieri seară am ajuns la un acord de principiu pentru un spațiu unde a funcționat deja o maternitate. Este cea mai bună din opțiunile pe care le-am avut. Așa cum am promis atunci când am închis Odobescu, noul spațiu va oferi condiții mult mai bune decât ce am lăsat în urmă. Și de fapt, exact asta am căutat, un loc bun pentru mame și nou născuți.
Din păcate, nepăsarea zecilor de ani care au condus la situația critică de la Odobescu a fost speculată într-un mod cinic, la fel și disperarea legitimă a mamelor și a personalului medical. Dar tocmai pentru a nu ajunge din nou în situații ca la Odobescu cer Guvernului să sprijine financiar proiectul Timișoarei pentru un nou spital municipal modern, la care lucrăm cu Banca Mondială”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Raportul de evaluare a clădirii President, situată pe strada Franyó Zoltán nr. 6, urmează să fie aprobat de Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Pe baza acestui raport, se va încheia contractul de închiriere pentru o perioadă de trei ani, iar clauzele exacte vor fi stabilite în zilele următoare. În paralel, Primăria Timișoara și Spitalul Municipal pregătesc relocarea, astfel încât activitatea medicală să fie reluată începând cu luna martie.