”În esență (…) săvârşirea accidentului auto din data de 08.09.2019 nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor. Înalta Curte apreciază că (…) infracțiunea poate fi reținută numai în condițiile în care fapta în sine relevă fără niciun dubiu o acţiune care are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane”, notează judecătorii.
Infracţiunea de omor (…) se comite (…) printr-o acţiune (sau chiar inacţiune), care trebuie să fie îndreptată asupra victimei. Or, situaţia de fapt relevă (…) un accident rutier, definit prin chiar prescripţia normativă ca fiind un eveniment (…). Un eveniment este, în sine, fortuit, şi nu voit, are caracter imprevizibil.
Acțiunea autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acţionând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecinţa intrării în coliziune frontală cu autoturismul condus de victimă căreia i-a cauzat decesul, elemente de fapt ce au valenţele unei fapte care (…) se încadrează în infracţiunea de ucidere din culpă. (…)
Infracţiunea de omor ar fi posibilă doar în situaţia în care autovehiculul ar fi fost folosit sau acceptat a fi fost folosit drept mijloc în scopul suprimării vieţii victimei. Or, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel, nu au relevat o asemenea împrejurare”, se arată în motivarea deciziei instanței.
Cel de-al treilea judecător nu a fost de acord cu decizia.
”Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Susținerile recurentului cu privire la modul în care s-a produs accidentul omit să menționeze faptul că acesta conducea având o îmbibație alcoolică mult peste limita legală, fiind și sub influența drogurilor, că viteza de deplasare era una ce depășea limita de viteză pentru sectorul de drum, că a pătruns pe culoarea roșie a semaforului într-o intersecție, că nu a existat un obstacol în calea sa pentru ca să fie nevoie de o manevră de evitare, ci doar acesta nu a mai putut menține banda pe care era angajat din cauza vitezei excesive, elemente reținute de către instanța de apel, fiind deci deja intrate în puterea de lucru judecat.
(…) Inculpatul a comis infracțiunea cu vinovăție, sub forma intenției indirecte. (…) Circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii, atitudinea recurentului, care având atât o îmbibație alcoolică extrem de mare în sânge, cât și fiind sub influența drogurilor, a ales să conducă un autoturism cu o viteză excesivă, cu încălcarea regulilor de circulație în mod flagrant și fără a schița cel mai mic gest pentru a încerca să evite un pericol evident, recurentul călcând pedala de accelerație la maxim până în momentul impactului cu autoturismul victimei, relevă cu certitudine existența intenției indirecte în săvârșirea infracțiunii de omor.
Diferența între culpa cu prevedere și intenția indirectă este dată de poziția subiectivă a infractorului, în cazul primei acesta prevăzând rezultatul faptei sale, fără a îl accepta, socotind fără temei că el nu se va produce, în vreme ce în cazul intenției indirecte acesta accepta posibilitatea producerii acestuia, deși nu îl urmărește.
În mod evident, în prezenta cauză, recurentul a acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, moartea unei persoane, conducerea unui autoturism cu o viteză excesivă pe o șosea circulată, pătrunderea pe culoarea roșie a semaforului și accelerarea continuă a autovehiculului, inclusiv după momentul în care acesta a pierdut controlul volanului și a lovit scuarul de separație, demonstrează, fără tăgadă, că nu suntem în prezența unei fapte comise din culpă, ci a unei fapte intenționate”.
