„Dragi români, vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită. Partidul Național Liberal este conștient de miza enormă a acestor zile. Partidul Național Liberal are resurse pentru a le arăta oamenilor tot ceea ce a făcut bun în acești ani, are dovada că investițiile din bani europeni au ridicat nivelul de trai al multor comunități. Dar mai mult decât atât, Partidul Național Liberal este conștient de greșelile pe care le-a făcut și va lupta până la capăt pentru ca România să rămână o țară liberă și democratică”, a spus el într-un mesaj video.
„Dragi români, am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți! În ciuda greșelilor pe care le-am făcut, am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor. Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru votul exprimat și vă asigur de întreg respectul meu”, a mai spus Ciucă.