Cei doi britanici, Andrew Tate și Tristan Tate, în vila cărora procurorii și polițiștii au găsit în luna aprilie două tinere, una cu cetățenie americană și o româncă, au fost vizați joi, 29 decembrie, de percheziții DIICOT, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
Tristan și Andrew Tate vor fi duși la audieri la DIICOT în cursul zilei, fiind bănuiți de constituire de grup infracțional organizat care folosea fete pentru clipuri destinate adulților, potrivit informațiilor ziarului. În luna aprilie, două tinere, dintre care una cu cetățenie americană, au fost găsite într-o vilă din Voluntari de polițiști și procurori. Femeile au susținut că erau ținute cu forța de cei doi frați britanici. Pe 11 aprilie, Tristan și Andrew Tate au fost audiați timp de cinci ore la DIICOT, apoi au fost eliberați, dar cercetările au continuat.
Cine sunt Andrew și Tristan Tate Tristan și Andrew Tate sunt cetățeni britanici, practicanți de kickboxing, care s-au mutat de câțiva ani în România. Milionarul Tristan Tate este cunoscut drept fost campion la kickboxing și fost iubit al Biancăi Drăgușanu. În septembrie 2018, Bianca Drăgușanu a recunoscut că s-a despărțit de Tristan Tate, spunând că și-au promis să nu se atace în public.
Citeşte întreaga ştire: SURSE: Percheziții DIICOT la frații Andrew și Tristan Tate, acuzați că au sechestrat două fete