O profesoară de fizică din Oradea, Adriana Bunea, a murit după rapelul cu vaccinul Moderna! La doar câteva ore după vaccinare, femeia a ajuns în stare gravă la UPU.
”Se plângea, după prima doză de vaccin, că îi este frig. Un cadru medical a spus că este posibil ca organismul să se fi luptat. Nu erau frisoane, ci senzații de frig. Înainte de rapel, în ultimele două săptămâni, a avut mai multe dureri, le-am pus pe seama unei crize de fiere. În dimineața rapelului nu s-a simțit bine, dar în cursul zilei a putut mânca, a mers la rapel și le-a spus medicilor, iar aceștia au considerat că poate face vaccinul. Și eu am făcut tot Moderna.”, a spus, la Antena 3, Vasile Bunea, soțul profesoarei, și el profesor de fizică tot în Oradea.
„Diagnosticul prezumptiv a fost intoxicație cu substanță necunoscută. Dar nu se poate face o legătură între cele două aspecte. Este puțin probabil să aibă o legătură cu un vaccin. Examenul necroptic va susține sau va infirma diagnosticul de internare. Într-o astfel de situație, în principiu trebuie făcută o autopsie medico-legală”, a spus dr. Adrian Traian Dușe, directorul Spitalului Județean.