Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu (PSD), a anunțat luni seara că partidul va depune un proiect de lege prin care solicită ca migranții și cetățenii ucraineni aflați în România să contribuie la sistemul public de sănătate (CASS).
Potrivit acestuia, inițiativa vine ca răspuns la refuzul Guvernului de a accepta unele amendamente propuse în ședința de luni. Proiectul urmează să fie depus în Parlament în zilele următoare și vizează „echitatea în sistemul public de sănătate”, astfel încât toți cei care beneficiază de servicii medicale să fie și contribuabili.
PSD susține că măsura ar reduce presiunea asupra bugetului și ar aduce mai multe fonduri la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.