”Nu trebuie să ne ascundem, în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care ne bazăm, este principala opţiune a PNL şi cea mai la îndemână şi mai naturală, preşedintele partidului, prim-ministrul, este un om pe care îl apreciem. (..)
Nicolae Ciucă este un om foarte riguros, pe termen lung activitatea acestui lider va fi foarte apreciată”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL la Profit News TV, potrivit News.ro
”S-a mizat foarte mult pe cariera acestui om, pe seriozitatea, pe profilul public, reputaţia pe care o avea de general NATO şi evident că la vremea respetivă a fost învestit cu încrederea partidului. Guvernarea erodează, nu trebuie să fii sociolog de meserie să îţi dai seama că guvernarea erodează.
Acest om conduce un guvern care a traversat cele mai neînchipuite crize, suprapuse, e un război în vecinătate, inflaţia a atins cote care nu au mai fost atinse din anii 90”, a spus Stroe.
”Nu am niciun fel de dubiu că dacă Marcel Ciolacu ar fi premier agenda s-ar schimba, avem un program de guvernare, ştim foarte bine ce avem de făcut şi ce decizii trebuie să luăm. (..) Din punctul nostru de vedere nu e absolut nicio problemă, am asumat acest lucru transparent, public, ne ţinem de cuvânt, rotativa se va produce”, a dat asigurări Ionuţ Stroe.