Soldații sunt hrăniți cu alimente vechi
Misiunea Eagle a fost lansată pe 28 februarie, la patru zile după invazia rusă a Ucrainei, cu rolul de „întărire a posturii defensive a NATO” și „consolidarea protecției flancului estic al Europei”, care se bazează și pe prezența soldaților belgieni și olandezi.
Mâncarea, insuficientă
Mesele oferite de aliații români sunt reduse la porția minimă: ciorbă și roșii pentru o cină, omletă și o bucată de pâine de cu o zi înainte pentru micul dejun. Uneori mesele nu includ nici aperitiv, nici desert.
Mai mulți militari ar fi încercat să ceară ajutor superiorilor lor pentru a obține mese mai consistente, însă nu au avut succes. Statul Major al Armatei nu neagă existența unei probleme, dar dă asigurări că „mesele se vor îmbunătăți calitativ și cantitativ, în special cu adăugarea de suplimente alimentare, mai multe produse lactate și fructe”.
Bucătăria și sala de mese de care beneficiază trupele franceze este într-o stare deplorabilă, iar o parte din apă și alimente sunt depozitate afară, din lipsă de spațiu – ambalajele și cutiile sunt împrăștiate pe jos, lângă sala de mese.
Statul Major francez admite că au existat câteva probleme cu apa curentă și „unele disfuncționalități” în furnizarea de energie electrică, dar dă asigurări că „există deja planuri de renovare a sistemului electric”.
Aproximativ 450 de soldați francezi sunt găzduiți în containăre.
Urmele de noroi, mucegai și păr rămase în căzile de duș confirmă faptul că băile nu au fost igenizate.
Unele containăre nu mai sunt complet izolate și iau apă în timpul ploilor abundente. Mai mult decât atât, din cauza lipsei de paturi de tabără (cunoscute sub denumirea de „paturi picot”) care să fie instalate în interior, peste 200 de paturi au trebuit să fie comandate urgent de la o companie civilă.
Ceilalți soldați francezi, 250 de oameni, sunt găzduiți în corturi colective.
„Fiecare cort este dotat cu energie electrică și încălzire”, asigură personalul.
Dimpotrivă, mărturiile locuitorilor din Cincu spun că acestea nu sunt întotdeauna încălzite corespunzător.
„Mi-e foame, mi-e frig și sunt obosit”, a rezumat situația în care se află un soldat din misiunea Aigle către una dintre rudele sale într-un mesaj WhatsApp.
Mulți se tem de iarna care vine. În decembrie și ianuarie, temperaturile pot scădea până la -30°C în Cincu.
„N-am văzut niciodată o asemenea mizerie”
Militarii sunt cu siguranță obișnuiți – și instruiți – să evolueze în medii rudimentare, dar aceste condiții sunt în principiu rezervate câmpului de luptă și situațiilor de urgență, și nu vieții într-o bază militară aflată într-o țară europeană.
„Nu este nimic glorios la armata franceză când o vezi la Cincu, cu picioarele în noroi, stomacul gol, cearcăne până la bărbie, încercând să sperie Rusia cu mijloace defecte și tancuri care se chinuie să traverseze”, a declarat un francez prezent la Cincu.
Sursa: stirileprotv.ro