Conducerea Spitalului Orășenesc Deta a transmis un punct de vedere oficial ca reacție la o serie de mesaje apărute recent pe rețelele de socializare, în care sunt criticate serviciile medicale oferite de unitatea sanitară. Reprezentanții spitalului consideră că afirmațiile vehiculate sunt nefondate și denaturează realitatea privind activitatea personalului medical.
În urma unei analize interne, conținutul mesajelor a fost catalogat drept „nereal”. Conducerea spitalului susține că nemulțumirile exprimate în spațiul public provin, cel mai probabil, de la foști pacienți, însă atrage atenția că orice suspiciune privind calitatea actului medical ar trebui adresată pe căi oficiale.
Spitalul încurajează pacienții care consideră că au fost prejudiciați să depună sesizări punctuale și, dacă este cazul, să se adreseze organelor de cercetare penală, mai ales în situațiile în care există suspiciuni privind fapte de natură penală săvârșite în cadrul unității.
Unele dintre mesajele apărute în spațiul public par să aibă drept scop discreditarea colectivului medical, prin generalizări nejustificate și afirmații lipsite de temei.
În ceea ce privește comentariile lansate de medici din sectorul sanitar privat cu privire la competențele personalului de la Spitalul Orășenesc Deta, conducerea nu a dorit să le comenteze, sugerând că acestea ar putea avea un interes concurențial, având ca scop atragerea pacienților către unitățile respective.
Referitor la aparatura medicală, conducerea spitalului a precizat că aceasta este utilizată corespunzător și conform necesităților medicale, iar deciziile privind folosirea echipamentelor sunt luate de personalul medical abilitat, de la caz la caz.
Spitalul Orășenesc Deta își reafirmă angajamentul pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite și susține aplicarea celor mai bune practici medicale, cu scopul creșterii gradului de satisfacție al pacienților și al eficienței actului medical.
Totodată, spitalul subliniază că este angajat într-un proces continuu de modernizare și eficientizare a serviciilor oferite, atât prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, cât și prin proiecte locale. În ultimii doi ani, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de peste 20 de milioane de lei, care au vizat, printre altele, îmbunătățirea circuitelor interne și a condițiilor de cazare, precum și reabilitarea compartimentelor ATI, Bloc Operator și Chirurgie.
Printre proiectele viitoare se numără extinderea unității prin construirea unui nou etaj, deja aflat în faza de proiectare.
În paralel, unitatea medicală desfășoară acțiuni de evaluare a satisfacției pacienților, utilizând chestionare, cutii de feedback și o secțiune dedicată pe site-ul oficial. De asemenea, Spitalul Orășenesc Deta participă la mecanismele de feedback organizate de Ministerul Sănătății.
Conducerea instituției reafirmă disponibilitatea de a primi și analiza orice sugestii sau sesizări formulate în mod concret și responsabil, în vederea îmbunătățirii continue a actului medical și a relației cu pacienții.