Gest deosebit din partea unui trecător, la Timișoara.
El a sărit în canalul Bega după ce a observat că pe apă plutește trupul unui bărbat.
A adus victima la mal, iar aceasta a fost transportată la spital.
„Astăzi, 11.07.2022, în jurul orei 14:20, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în zona străzii Nicolae Titulescu din municipiul Timișoara, a fost văzut plutind pe râul Bega trupul unei persoane. Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 40-45 de ani, acesta fiind scos la mal de către un cetățean. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul scos din apă era inconștient și nu avea documente asupra lui.
Polițiștii fac acum verificări pentru a afla identitatea lui, dar și motivul pentru care a ajuns în apă.
Oamenii legii iau în considerare și posibilitatea ca victima să fie un om fără adăpost.
Integral : tion.ro