Un bătrân a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor împotriva unui membru al familiei de către Tribunalul Iași, după ce, în ianuarie 2022, și-a lovit de trei ori fiul cu o bărdiță în cap, acuzându-l că întreține relații sexuale cu mama lui, soția de care este alături de peste 60 de ani, scrie Ziarul de Iași. Sentința nu este definitivă.
Bărbatul agresat dormea în momentul în care tatăl său a început să-l lovească cu bărdița în cap; l-a împins și a reușit să scape cu viață, dar s-a dus imediat la poliție pentru a-l reclama pe bătrân.
În fața judecătorilor, bătrânul a prezentat o cu totul altă variantă a evenimentelor. A spus că incidentul a avut loc de fapt la el acasă, unde s-au certat după ce fiul său a trecut pe la el. Au început apoi să tragă amândoi de bărdița pe care o folosea pentru a toca furaje la vite, moment în care fiul său s-a lovit singur cu toporișca în cap și a plecat acasă. Pe de altă parte, rănile fiului ar fi fost provocat de un băț, cu care bătrânul recunoaște că l-a lovit.
”Faptul că acele leziuni sunt tăiate, despicate, că s-a produs fractura tăbliei externe a osului frontal, exclud o «zgârietură» realizată în timp ce se trage de o secure, de două persoane, dar şi folosirea unui bâţ cu care persoana vătămată ar fi fost lovită în zona capului, pe la spate. Acest leziuni presupun o lovire activă, puternică, în condiţiile în care s-a produs fractura osului frontal”, au constatat magistraţii tribunalului.