Un medic de familie își refuză pacienții care nu se vaccinează: E dreptul lor, dar așa fac dovada că nu au încredere în mine

Bude Florin-Alexandru
1 Min Citire

„Cei mai mulți vor să se vaccineze, dar am și pacienți care refuză vaccinarea. Pentru că se apropie etapa a doua de vaccinare și pentru că am mulți pacienți cronici peste 65 de ani, am început pe cei care s-au prezentat la cabinet să-i întreb cum vor proceda, dacă se vor vaccina sau nu. Vineri am avut 19 persoane, 10 au spus da, 2 nu și 7 că se mai gândesc. Astăzi am avut o discuție mai aprinsă cu o pacientă cronică, cu mai multe boli, care mi-a spus clar că ea nu se vaccinează. De aici mi-a venit această idee, mi se pare anormal ca un pacient înscris la mine cu asemenea comorbitități să aibă asemenea reacție. Până acum venea, lua rețeta, o consultam, urma indicațiile și acum spune nu la o întrebare, știind că eu m-am vaccinat în urmă cu o săptămână”, a explicat doctorul. 

Distribuie acest articol