”Uitați, plânge! Alina plânge cu noi!”, au spus cei din jurul sicriului, când au sesizat, înfiorați, că în colțul ochilor copilei din sicriu se zăresc urme umede, ca ale unor lacrimi. ”Alina plânge la propria înmormântare”, șopteau cutremurate rudele fetei.
Medicii legiști spun însă că este vorba despre un fenomen normal, iar umezirea din acea zonă face parte dintr-un proces firesc în care intră trupurile neînsuflețite.
Mulțimea de oameni care a fost la înmormântarea Alinei, fata ucisă cu un sadism inimaginabil, chiar de cea pe care o considera ca o soră încă din copilărie, a trăit clipe cutremurătoare! Primul șoc a fost în momentul în care oamenii au văzut că în sicriul alb ca neaua, în locul chipului desfigurat de lovituri, așa cum l-au descris atât pescarul care a descoperit-o sub banca din parcul din Mangalia, cât și procurorul de caz, Alina părea un înger care doarme, cu fața senină. Doar pe frunte, pe tâmple, pe piept, se vedeau urmele loviturilor, însă acestea, cu oricâtă ură au fost aplicate de criminală, nu au reușit să-i șteargă copilei frumusețea de pe chip.
Nimeni din cei veniți cu flori și cu sufletul strâns de durere la căpătâiul ei, nu și-a putut lua ochii de la fața acesteia, știind de atâtea zile că scopul individei care a ucis-o a fost acela de a o desfigura, dintr-o ură și o gelozie, pe care doar o psihopată le putea nutri în secret, față de copila cu care împărțise aceeași bucată de pâine, ani la rând. La un moment dat, cei din preajma sicriului s-au înfiorat de-a dreptul când au văzut cum în colțul ochilor copilei moarte se zăresc niște urme umede ca ale unor lacrimi. Unii și-au făcut cruce și au izbucnit în plâns, iar alții au făcut filmulețe, dar nu pentru rețelele de socializare, ci pentru a dovedi ceea ce ei erau convinși că este nici mai mult, nici mai puțin decât un semn al Alinei de dincolo de moarte. „Uitați, plânge! Alina plânge cu noi”, spuneu cei din jurul sicriului, răscolind o durere și așa greu de exprimat în cuvinte. Firește, medicii legiști explică acest lucru ca pe un fapt firesc la trupurile neînsuflețite, însă pe cei care au fost acolo și i-au putut privi ochii umezi ai Alinei nu îi va convinge nimeni niciodată că fata aceasta, atât de blândă și plină de viață până de curând, nu le-a arătat astfel un ultim semn, de dincolo de moarte. „Alina plânge la propria ei înmormântare”, șopteau, înghenuncheate de durere, rudele fetei.
