Vreme de groaznică în România

tm27fzr
By tm27fzr
2 Min Citire

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, 18 mai, vântul va bate puternic şi se va răci accentuat, vremea devenind rece pentru această dată. Vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor în general cu viteze de 45 şi 60 km/h, iar în Moldova, Bărăgan şi pe litoral, rafalele vor depăşi 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali, iar temporar, la altitudini de peste 1700 m va ninge viscolit.

  În regiunile sudice şi sud-estice înnorările vor fi temporar accentuate şi mai ales pe parcursul zilei se vor semnala averse, izolat însoţite de descărcări electrice.    În restul ţării cerul va fi temporar noros, iar ploi locale se vor semnala în centru şi est. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 grade Celsius, iar cele minime între 0 şi 10 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se va produce brumă. Spre sfârşitul intervalului, izolat se va semnala ceaţă.  

Conform meteorologilor, vreme rece va fi şi la Bucureşti. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi persistentă şi temporar va mai ploua, apoi cerul se va degaja treptat. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 7 grade Celsius.

Citeste mai mult: adev.ro/rc2b1w

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *