Wuhan a întâmpinat noul an cu mulțimi mari de oameni în stradă

Bude Florin-Alexandru
1 Min Citire

Conform tradiţiei, oamenii s-au adunat în zona Hankow, unul dintre cele mai populare locuri din oraş. Când ceasul a anunțat miezul nopții, mulţimea a lansat baloane în aer.

La fața locului au fost importante forțe de poliție care a încercat să mențină ordinea și le atrăgeau atenția oamenilor să poarte mască dacă vor să rămână la festivități.

Festivităţile au avut loc la 12 luni după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat prima dată prezența cazurilor de pneumonie cu o cauză necunoscută în Wuhan, care ulterior a devenit cunoscut ca primul focar mondial de Covid-19. O echipă de experţi ai OMS urmează să sosească în China luna acesta pentru a investiga originile pandemiei.

Wuhan este în mare liber de coronavirus de luni de zile, dar o creştere recentă a cazurilor din diferite oraşe chineze, inclusiv Beijing, le-a reamintit oamenilor din Wuhan că pandemia nu s-a încheiat

Distribuie acest articol