Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică structura anului școlar 2025-2026

Bude Florin-Alexandru
2 Min Citire
education, elementary school, learning and people concept - group of school kids with teacher sitting in classroom and raising hands

Ministerul Educației a anunțat structura anului școlar 2025-2026, care este supusă dezbaterii publice. Conform propunerii, cursurile vor începe pe 8 septembrie 2025 și se vor încheia pe 19 iunie 2026, însumând 36 de săptămâni de școală.

Programele educaționale „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” vor avea loc în intervalul 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, perioadele fiind stabilite de fiecare unitate de învățământ.

De asemenea, pe 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, precum și în zilele de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, nu se vor organiza cursuri.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2025-2026
Conform propunerii Ministerului Educației, vacanțele din anul școlar 2025-2026 sunt programate astfel:

Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
Vacanța mobilă: o săptămână stabilită de inspectoratele școlare, între 9 februarie și 1 martie 2026
Vacanța de primăvară: 4 aprilie – 14 aprilie 2026
Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026
Excepții pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: anul școlar va avea 34 de săptămâni, încheindu-se pe 5 iunie 2026
Clasa a VIII-a: anul școlar va dura 35 de săptămâni, terminându-se pe 12 iunie 2026
Învățământul tehnologic și profesional: durata studiilor va fi de 37 de săptămâni, finalizându-se pe 26 iunie 2026
Această structură este momentan în dezbatere publică și poate suferi modificări înainte de adoptarea finală.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *