Semne ale autismului la adulți. Specialist psihiatru : „Mulți oameni trăiesc cu această boală fără să realizeze”

BUDE ADRIANA-GEORGIANA-ELIANA
12 Min Citire

Ce este autismul și cum se manifestă ?

Autismul este un termen general utilizat pentru a defini un spectru de tulburări complexe, caracterizate prin dificultăți semnificative în comunicarea și interacțiunea socială. Primele semne ale acestei afecțiuni pot fi observate încă din copilărie, dar există și situații în care diagnosticul de autism, cunoscut sub denumirea de tulburări din spectrul autismului (TSA), este pus la vârsta adultă.

Dr. Alexandra Dolfi, medic primar psihiatru, a explicat pentru Digi24 care sunt simptomele comune ale acestei afecțiuni și ce tipuri de intervenții pot ajuta la ameliorarea lor. Autismul afectează în principal comportamentul, comunicarea și abilitățile sociale ale persoanelor diagnosticate. Este important de menționat că această tulburare nu poate fi identificată prin teste medicale sau analize specifice și nu există un tratament medicamentos care să o vindece.

Persoanele care trăiesc cu autism rămân afectate de această condiție pe parcursul întregii vieți. Totuși, cu ajutorul terapiilor personalizate și specifice, multe dintre ele pot face progrese semnificative, îmbunătățindu-și abilitățile sociale și comunicarea. Rezultatele acestor terapii depind în mare măsură de forma și severitatea tulburării, precum și de implicarea specialiștilor și a celor din jur în procesul de suport.

Ce înseamnă autismul și care sunt principalele forme ?

Autismul se împarte în două categorii principale. Prima este forma clasică, care este adesea asociată cu dizabilități intelectuale și este, de regulă, identificată încă din copilărie. A doua categorie este ceea ce era cunoscut anterior drept sindromul Asperger, acum integrat în diagnosticul de tulburare din spectrul autismului, conform celei mai recente ediții a manualului de diagnostic (DSM-5). Această formă nu implică dizabilități intelectuale și este caracterizată de o inteligență normală sau peste medie.

Diagnosticul pentru forma fără dizabilități intelectuale este mult mai dificil de stabilit. Persoanele care se încadrează în această categorie pot avea o viață aparent normală și pot funcționa la fel de bine ca ceilalți. Din acest motiv, mulți ajung la vârsta adultă fără să fie conștienți de condiția lor, fiind diagnosticați doar dacă se prezintă ulterior într-un cabinet specializat.

Această complexitate a autismului scoate în evidență importanța unei evaluări atente și specializate, mai ales pentru formele mai subtile, care pot trece neobservate ani la rând. Diagnosticarea corectă, chiar și la vârsta adultă, poate oferi oportunități de suport și intervenții personalizate care îmbunătățesc calitatea vieții persoanelor afectate.

De la ce vârstă poate fi diagnosticat autismul ?

Autismul, indiferent de forma sa, își are originea în copilărie. Pentru ca un adult să primească acest diagnostic, este obligatoriu să existe un istoric de simptome specifice încă din primii ani de viață. Deși nu există o vârstă exactă la care autismul poate fi diagnosticat, părinții trebuie să fie atenți la comportamentul copilului încă din primele luni și să consulte un specialist imediat ce observă semne neobișnuite.

Orice indiciu care sugerează o dezvoltare anormală ar trebui să determine părinții să ceară opinia unui medic. Printre primele semne care pot indica prezența autismului, chiar în primele luni de viață, se numără: lipsa contactului vizual, lipsa plânsului sau absența reacțiilor la stimuli. În cazurile de autism asociat cu dizabilitate intelectuală, pot apărea și întârzieri în dezvoltarea motorie. Acestea pot include dificultăți precum: copilul nu își ține capul stabil la momentul potrivit, nu începe să meargă de-a bușilea în intervalul normal de timp sau nu învață să meargă în picioare în limitele recomandate pentru vârstă.

Aceste semne timpurii sunt esențiale pentru diagnostic și pentru inițierea intervențiilor necesare, care pot contribui semnificativ la dezvoltarea și integrarea copilului. Părinții joacă un rol crucial în observarea și raportarea acestor comportamente, iar o evaluare promptă din partea unui specialist poate face o mare diferență.

Semne ale autismului la adulți :

La adulții cu autism, pot fi observate anumite semne care se regăsesc și în criteriile de diagnostic. Printre acestea se numără dificultăți în comunicarea verbală și nonverbală, cum ar fi lipsa expresiilor faciale adecvate sau a gesturilor, ceea ce poate îngreuna integrarea socială. Mulți dintre acești adulți care ajung într-un cabinet medical pentru a explora o posibilă cauză a dificultăților lor, declară că au fost percepuți de-a lungul vieții ca fiind „ciudați” sau cu probleme de adaptare. Aceste percepții persistă, chiar dacă sunt persoane inteligente, cu un vocabular bine dezvoltat sau chiar avansat.

Un adult cu autism poate întâmpina dificultăți în a înțelege regulile sociale nescrise, precum și în a iniția sau susține conversații simple, de rutină. De asemenea, le poate fi greu să interpreteze emoțiile altor persoane sau să înțeleagă semnificația acestora în diferite contexte sociale.

Alte semne comune ale autismului la adulți :

  • Evitarea contactului fizic: Adulții cu autism pot fi reticenți în a accepta îmbrățișări sau alte forme de apropiere fizică.
  • Anxietate intensă în situații sociale: Interacțiunile sociale pot genera o stare de neliniște sau stres semnificativ.
  • Dezinteres aparent față de ceilalți: Acest comportament nu este intenționat, ci rezultă din dificultatea de a înțelege și de a se conecta la nivel emoțional cu cei din jur.
  • Mitul lipsei de empatie: Este greșit să se presupună că persoanele cu autism nu simt empatie; problema constă în dificultatea lor de a recunoaște și de a interpreta corect emoțiile.
  • Nevoia de rutină: Aceștia preferă un program zilnic fix și pot deveni neliniștiți sau deranjați atunci când rutina este perturbată.
  • Disconfort față de apropierea fizică: Pot manifesta o tendință de a se simți inconfortabil sau de a se supăra când cineva invadează spațiul lor personal.

Aceste trăsături pot varia în intensitate de la o persoană la alta, dar ele oferă indicii importante pentru diagnosticarea autismului la adulți și pentru înțelegerea mai profundă a nevoilor lor. Un diagnostic corect poate ajuta persoanele cu autism să primească sprijin adecvat și să-și îmbunătățească calitatea vieții.

Care sunt cauzele și factorii de risc ai autismului ?

Până în prezent, nu au fost identificați factori de risc clari și bine documentați care să fie direct asociați cu apariția autismului. Cercetările sugerează că sunt implicate multiple anomalii cromozomiale, ceea ce face dificilă stabilirea unor cauze exacte. Din acest motiv, nu există teste specifice disponibile înainte de sarcină sau în timpul acesteia care să poată determina un risc cert de autism.

Spre deosebire de alte afecțiuni genetice, cum este sindromul Down – care reprezintă cea mai frecventă tulburare genetică asociată cu dizabilități intelectuale – autismul nu poate fi depistat prin testele standard de screening prenatal. Deși există metode de testare pentru sindromul Down și alte anomalii genetice în timpul sarcinii, acestea nu includ evaluarea riscului pentru autism, deoarece mecanismele implicate sunt mult mai complexe.

Suspiciuni și posibili factori de risc :

Deși nu există dovezi clare, anumite suspiciuni au fost ridicate în legătură cu factori care ar putea influența riscul de apariție a autismului. Printre acești factori se numără:

  • Vârsta înaintată a mamei: Sarcinile la o vârstă mai mare pot fi asociate cu un risc crescut pentru diverse afecțiuni, inclusiv tulburări de dezvoltare.
  • Dieta inadecvată: O alimentație nepotrivită înainte sau în timpul sarcinii poate influența dezvoltarea fătului.
  • Expunerea la medicamente cu efect teratogen: Utilizarea unor medicamente care conțin substanțe capabile să provoace defecte congenitale sau probleme de dezvoltare intrauterină reprezintă un risc potențial.

Deși acești factori sunt menționați ca posibile riscuri, este important de subliniat că nu există o legătură directă și universală între aceștia și autism. Autismul rămâne o afecțiune complexă, determinată de o combinație de factori genetici și de mediu, iar înțelegerea sa completă necesită cercetări suplimentare.

Există tratament pentru persoanele diagnosticate cu autism ?

Tratamentul pentru persoanele cu autism se concentrează în principal pe psihoterapie, care joacă un rol esențial în gestionarea acestei tulburări. Este ideal ca terapia să fie începută cât mai devreme posibil, pentru a sprijini dezvoltarea și adaptarea persoanei încă din primele etape ale vieții.

Autismul nu poate fi tratat prin medicamente, deoarece nu există un tratament medicamentos care să vizeze direct această afecțiune. Totuși, pot fi administrate medicamente pentru tratarea problemelor asociate, care apar frecvent în cazul persoanelor cu autism, cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburările obsesiv-compulsive. Aceste afecțiuni nu agravează autismul în sine, dar pot complica viața persoanei diagnosticate, mai ales în contextul dificultăților sociale deja existente.

Autismul nu are un tratament curativ care să elimine complet această afecțiune. Persoanele diagnosticate cu autism vor trăi cu această tulburare toată viața. Cu toate acestea, terapiile specifice pot reduce semnificativ intensitatea simptomelor și pot ajuta individul să se adapteze mai ușor la viața de zi cu zi. Psihoterapia poate contribui la îmbunătățirea abilităților de socializare, la creșterea gradului de integrare în societate și la o funcționare cât mai apropiată de normal.

Deși autismul nu poate fi „vindecat”, sprijinul terapeutic personalizat poate face o diferență majoră în calitatea vieții persoanelor afectate, ajutându-le să depășească barierele și să-și atingă potențialul maxim.

Legătura dintre autism și ADHD :

Autismul, o condiție care face parte din spectrul neurodivergenței, este adesea asociat cu tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Deși cele două afecțiuni sunt distincte, ele pot coexista la aceeași persoană, ceea ce înseamnă că ADHD-ul poate fi prezent în paralel cu autismul, fără a fi un indicator direct al acestuia.

Simptomele caracteristice ADHD-ului, precum dificultățile de concentrare, impulsivitatea sau hiperactivitatea, nu sunt criterii de diagnostic pentru autism. Totuși, prezența ADHD-ului poate ridica suspiciuni și poate indica posibilitatea unei asocieri cu autismul, dar nu confirmă automat existența acestei afecțiuni.

În concluzie, ADHD-ul și autismul sunt condiții diferite, dar cu unele suprapuneri în manifestări. Este important ca diagnosticul să fie stabilit de un specialist care să evalueze fiecare caz în parte, deoarece abordările terapeutice pot varia semnificativ în funcție de prezența uneia sau ambelor tulburări.

Sursa : Digi24.ro

 

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *